luni, 19 iunie 2017

Performanța medicală se măsoară prin beneficiul pentru pacient. Întrerupere de tranzit digestiv rezolvată chirurgical

Charlie a fost prezentat la ORTOVET pentru vomă repetată. Diagnosticul radiologic cu substanță de contrast a evidențiat un corp sferic radiotransparent, în stomac.



Corp străin în stomac, Obiect radiotransparent, evidențiat radiologic prin folosirea substanței de contrast
După tentativa nereușită de eliminare a acelui corp străin prin inducerea medicamentoasă a vomei, ocrotitorii lui au fost îndrumați spre un centru medical veterinar dotat adecvat pentru intervenții endoscopice, pentru a evalua posibilitatea extragerii prin procedee minim invazive.

Opțiunea finală a fost pentru laparatomie și enterotomie la ORTOVET. Între timp, corpul a migrat la nivel intestinal.

După efectuarea analizelor de sânge, intervenția chirurgicală, sub anestezie inhalatorie, a permis localizarea corpului la nivelul intestinului subțire.

Forma netedă a permis extragerea relativ ușoară, iar leziunile traumatice la nivelul peretelui intestinal au fost găsite ca fiind minore:


A fost refăcută chirurgical continuitatea peretelui intestinal conform procedurii chirurgicale standard:

Verificând întreg traseul tubului digestiv a fost identificată și o acumulare compactă de conținut la nivelul stomacului, cu șanse mici de a tranzita spontan, fiziologic.


S-a intervenit și prin gastrotomie și a fost extras un ... șomoig de iarbă:

După operație, Charlie a respectat cu strictețe indicațiile de introducere progresivă a dietei regulate și pare preocupat să se întoarcă de îndată la treburile lui.

Echipa chirurgicală a fost condusă de dr. Alina Alexe, care a operat împreună cu dr. Diana Stoian. Din echipă au mai făcut parte asist. Cristian Zarioiu (anestezie), asist. George Oltean, dr. Teodora Costineanu. Diagnosticul și tratamentul post operator - dr. Diana Stoian.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu